Îți dorești să fii un părinte extraordinar? Îți dorești să crești un copil fericit, sănătos și cu un comportament adecvat? Vrei să trăiești într-o casă în care disciplina nu mai este necesară? Secretul este să creezi o legătură mai puternică cu copilul tău.
„Ce vrei să spui? Bineînțeles că îmi iubesc copilul și îi spun asta tot timpul. Dar asta nu înseamnă că nu are nevoie de disciplină!”
Nu este suficient să le spunem copiilor noștri că îi iubim. Avem nevoie să ne folosim dragostea în activitățile din fiecare zi pentru a-i face să simtă asta. Și când facem asta copiii noști au nevoie de mai puțină disciplină!
„Dar ce înseamnă asta, să folosim dragostea în toate acțiunile noastre?”
În mare parte, înseamnă să facem din acea conexiune cu copiii noștri prioritatea noastră. Dragostea în acțiune înseamnă oferirea unei atenții însemnate către ceea ce se întâmpla între noi, să vedem lucrurile din perspectiva copilului și să ne amintim tot timpul că acest copil care uneori ne poate enerva este în continuare acel copil prețios căruia i-am urat bun-venit pe lume cu atât de multă speranță.
”Nu necesită asta foarte multă energie?”
Este nevoie de foarte mult efort pentru a fi în totalitate atenți la o altă ființă umană, dar atunci când suntem cu adevărat prezenți alături de copilul nostru ne dăm seama că asta ne energizează și ne facem să ne simțim mai vii și să fim mai prezenți alături de oricine face asta. Să fii aproape de altă persoană necesită efort.
90% dintre persoanele aflate pe patul de moarte spun că cel mai mare regret al lor este că nu s-au apropiat mai mult de persoanele din viața lor. Și aproape toți părinții ai căror copii au crescut spun că și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu aceștia.
„Să fiu prezent în totalitate? Cum pot face asta când mă chinui să pregătesc masa și să îmi fac loc printre jucării?”
A fi prezent înseamnă doar să acorzi atenție. La fel ca în cazul unei căsnicii sau al unei prietenii, relația ta cu copilul necesită atenție pozitivă pentru a se dezvolta. Atenție = dragoste. Ca și grădina ta, mașina ta, munca ta și orice îți cere atenția. Bineînțeles, acel grad ridicat de atenție cere timp. Poți face multi-tasking cu asta cât timp pregătești cina, dar secretul unei relații grozave este un timp adresat în fiecare zi numai și numai copilului tău.
„Toate astea sunt prea vagi pentru mine. Ce ar trebui să fac cu adevărat?”
- Începe așa cum trebuie pentru a avea o fundație solidă.
Apropierea ca parte a conexiunii părinte-copil rezultă din cât de mult relaționează părinții cu copiii lor, chiar de la început. De exemplu, studiile arată că tații care își iau liber de la serviciu pentru o săptămână sau mai mult atunci când se nasc copiii lor dezvoltă o relație mai apropiată cu aceștia la orice vârstă, inclusiv ca tineri și studenți. Este aceasta o relație cauzală? Teoreticienii care pun accent pe legăturile familiale susțin că dacă bărbatul se atașează de nou-născut, îi va rămâne aproape de-a lungul vieții. Dar nu trebuie să crezi că legătura cu nou-născutul este crucială pentru a observa că acel bărbat care își prețuiește copilul și își hrănește noua familie este mai dispus să aibă această atitudine în continuare în moduri prin care familia să se apropie cât mai mult de copil.
- Amintește-ți că toate relațiile necesită efort.
Conexiunile bune între părinți și copii nu apar de nicăieri, mai mult decât se întâmplă în cazul căsniciilor de calitate. Biologii ne oferă un reper de început – dacă nu am fi fost programați biologic să ne iubim copiii, rasa umană ar fi pierit de mult – dar odată ce copiii cresc, avem nevoie să construim peste legătura naturală, altfel provocările vieții moderne o vor eroda. Din fericire, copiii își iubesc automat părinții. Atât timp cât nu stricăm asta, putem păsta conexiunea puternică.
- Prioritizează timpul pentru copilul tău.
Asumă-ți că va trebui să învestești un timp semnificativ pentru crearea unei relații bune cu copilul tău. Timpul de calitate este un mit, deoarece nu există nicio mișcare care să poată porni apropierea. Imaginează-ți că trebuie să lucrezi tot timpul și că ți-ai planificat o cină cu soțul tău, pe care abia l-ai văzut în ultimele șase luni. Începe el imediat să fie extraordinar de emoționat de gestul tău? Nu chiar.
În relații, fără timp de calitate, nu există calitate în general. Nu te poți aștepta la o relație bună cu copilul tău dacă îți petreci tot timpul la muncă, iar ea își petrece tot timpul cu prietenii. Astfel, deși este foarte greu să faci față presiunii de la locul de muncă și din viața de zi cu zi, dacă vrei să ai o relație mai bună cu copiii tăi, trebuie să îți faci timp pentru a realiza asta.
- Începe cu încrederea, fundația oricărei bune relații.
Încrederea începe din copilărie, atunci când bebelușul învață că poate depinde de tine să îl ajuți atunci când are nevoie. La vârsta de un an, psihologii pot identifica „atașamentul securizant” față de părinți, ceea ce înseamnă că aceștia se pot baza pe faptul că părinții lor le pot asigura îndeplinirea nevoilor fizice și emoționale.
În timp, câștigăm încrederea copiilor prin alte metode: îndeplinind promisiunea de a ne juca mai târziu cu ei, neînșelându-le încrederea, luându-i la timp de la școală.
În același timp, ne extindem încrederea în ei așteptând ce e mai bun din partea lor și având încredere în bunătatea și potențialul lor fundamental. Ne încredem în puterea dezvoltării umane de a ne ajuta copilul să crească, să învețe și să se maturizeze. Avem încredere că, deși copilul nostru se comportă astăzi copilărește, se dezvoltă treptat într-o persoană matură (așa cum, sperăm noi, suntem la rândul nostru). Avem încredere că indiferent de ce face el sau ea, există mereu potențial pentru schimbări pozitive.
Încrederea nu înseamnă să crezi orbește ceea ce îți spune adolescentul tău. Încrederea înseamnă să nu îți lași singur copilul, indiferent de ceea ce face. Încrederea înseamnă să nu fugi de relație în frustrare, pentru că ai încredere că celălalt are nevoie de tine și pentru că vei găsi o soluție să o scoți la capăt.
- Încurajează, încurajează, încurajează.
Gândește-te la copilul tău ca la o plantă programată de natură să crească și să înflorească. Dacă observi că planta are frunze galbene, te gândești ca poate are nevoie de mai multă lumină, mai multă apă, mai mult fertilizator. Nu o critici și nu țipi la ea ca să își revină și să crească.
Copiii își construiesc zilnic imaginea de sine și despre lume. Au nevoie de încurajarea ta pentru a se vedea pe ei ca persoane bune, capabile să facă lucruri bune. Și au nevoie să știe că ești de partea lor. Dacă cele mai multe lucruri spuse de tine sunt corecții sau critici, ei nu se vor simți bine în pielea lor și nu te vor simți ca pe un aliat. Îți vei pierde singura punte către ei, iar ei vor pierde ceva de care fiecare copil are nevoie: să știe că există un adult pentru care ei sunt totul.
- Ține minte că respectul trebuie să fie reciproc.
Pare evident, nu? Dar uităm asta în relația cu copiii noștri, deoarece știm că noi ar trebui să fim „șefii”. Poți în continuare să setezi limite (și trebuie), dar dacă o faci cu respect și empatie, copilul tău va învăța și să îi trateze pe ceilalți cu respect, și să se aștepte să fie respectat la rândul lui.
La un moment dat, când am devenit nerăbdătoare cu fiul meu de trei ani, s-a întors către mine și mi-a spus „Nu îmi place când îmi vorbești așa”. Un prieten care era cu noi a spus: „dacă spune lucruri de genul ăsta acum, vei avea probleme mari când va fi adolescent!”. În realitate, mai curând decât a-mi provoca autoritatea, copilul meu cerea doar să fie tratat cu respectul pe care îl aștepta. Acum, ca adolescent, continuă să se trateze pe el, dar și pe mine și pe cei din jur, cu respect. Și își alege prieteni care îl respectă. Nu este ceea ce ne dorim toți de la copiii noștri?
- Gândește-te la relații ca la o evoluție lentă a interacțiunilor zilnice.
Nu trebuie să faci ceva special pentru a construi o relație cu copilul tău. Vestea bună – și totodată rea – este că fiecare interacțiune creează relația. Cumpărăturile, jocurile distractive și baia contează la fel de mult ca discuțiile importante care apar atunci când sunt probleme. Nu vrea să își împartă jucăria, să meargă la somn sau să își facă tema? Modul în care faci față este o cărămidă la fundația relației permanente, la fel ca și ideea lui despre relații în general.
Acesta este încă un motiv care merită să fie luat în considerare în orice interacțiune recurentă care te enervează pentru a vedea cum o poți aborda diferit. Interacțiunile care apar mai mult de odată inițiază un pattern de acțiune. Cicălirea și critica nu sunt o bază bună pentru o relație cu o persoană pe care o iubești. Și, pe lângă asta, viața ta este prea scurtă ca să o irosești într-o stare de enervare.
- Obiceiurile de comunicare apar devreme.
O asculți când vorbește încontinuu despre prietenii ei de la grădiniță, chiar și atunci când ai și lucruri mai importante de făcut? Atunci va fi și mai dispusă să îți vorbească despre interacțiunile ei cu băieții când va avea 14 ani.
Este dificil să acorzi atenție atunci când te grăbești să cumperi mâncare pentru cină și să ajungi acasă, dar dacă nu asculți cu adevărat, două lucruri se pot întâmpla. Pierzi ocazia de a afla și a învăța despre copilul tău, iar copilul înțelege că tu nu asculți cu adevărat, nefiind util să discutați.
- Nu o lua personal.
Adolescentul tău trântește ușa de la dormitorul său. Copilul tău de 10 ani se înfurie: „Mamă, niciodată nu înțelegi!”. Copilul tău de 4 ani țipă „Te urasc, tati!”. Ce este cel mai important de reținut? NU O LUA PERSONAL! Nu este vorba despre tine, în primul rând, ci despre ei: sentimentele lor încurcate, dificultatea de a se controla, abilitățile lor imature de a înțelege și de a exprima emoțiile. Dacă o iei personal, te rănești pe tine, ceea ce înseamnă că faci ce facem cu toții când suntem răniți: fie ne închidem în noi, fie răbufnim, fie ambele. Ceea nu face decât să înrăutățească o situație dificilă pentru cei implicați.
A-ți aminti să nu o iei personal înseamnă că trebuie:
- să respiri adânc,
- să lași durerea să treacă,
- să îți amintești că te iubește copilul tău, dar că nu poți să îi vezi mereu latura iubitoare,
- să îți cobori în mod conștient vocea,
- să te străduiești să îți amintești cum este să fii un copil supărat care are o reacție exagerată,
- să te gândești cum să răspunzi la situație calm și constructiv.
Poți în continuare să setezi limite, dar o poți face în maniera cea mai calmă posibil. Copilul tău va fi profund recunoscător, chiar dacă nu poate conștientiza pe moment.
Nu sugerez vreo secundă că ar trebui să îți lași copilul să fie lipsit de respect. Îți sugerez că trebuie să acționezi din dragoste, mai mult decât din furie, atunci când setezi limite. Iar dacă ești prea nervoasă pentru a simți dragoste în acel moment, atunci așteaptă.
- Rezistă la impulsul de a fi punitivă.
Ce ai simți pentru cineva care te rănește, amenință sau umilește „pentru binele tău”? Copiii au nevoie de îndrumarea noastră, dar pedepsirea copilului erodează întotdeauna relația, ceea ce face copilul să fie mai puțin disciplinat.
- Nu lăsa micile neînțelegere să se adune.
Dacă ceva nu merge între voi, găsește o cale de a descoperi ce este și de a lucra asupra acelui aspect într-o manieră pozitivă. A alege retragerea (cu excepția celei temporare, strategice) atunci când copilul pare să te îndepărteze este mereu o greșeală. Orice dificultate este o oportunitate pentru apropiere și distanțare deopotrivă.
- Reconectați-vă după fiecare separare.
Părinții oferă în mod natural o ancoră sau o busolă pentru copii pentru a putea fi atașați și orientați. Atunci când sunt departe de noi, au nevoie de un substitut, astfel că se orientează în jurul profesorilor, coach-ilor, gadget-urilor sau prietenilor. Atunci când ne revedem, avem nevoie și de o reconectare emoțională.
- Rămâi un părinte disponibil.
Majoritatea copiilor nu țin o agendă și nu își programează întâlnirile. Și nimic nu îi deranjează mai tare decât să fie presați să vorbească. Copiii vorbesc atunci când simt nevoia, mai ales după ce ai dovedit că ești o bună ascultătoare, dar nu dependentă de deschiderea lor față de tine.
Să fii disponibilă atunci când vin acasă este o cale sigură pentru a afla cele mai importante informații ale zilei de la copiii mai tineri și, chiar de multe ori, și de la cei mai mari. Cu cei mari, simplul fapt de a fi în aceeași cameră făcând ceva poate crea oportunitatea de interacțiune. Dacă gătești și fiica ta își face temele, de exemplu, sau amândouă sunteți în aceeași mașină, apare oportunitatea deschiderii. Desigur, dacă ești concentrată asupra computerului, interacțiunea este clar mai limitată. Caută moduri prin care să fiți în proximitate atunci când sunteți amândouă mai libere, fără să pară o cerere.
Pare evident, dar să îți afișezi disponibilitatea ajută, chiar și cu tinerii.
„Voi fi în bucătărie dacă ai nevoie de ceva” sau „Trebuie să merg la cumpărături, dar nu ezita să mă suni dacă ai nevoie de mine”.
Dar cea mai importantă parte este în a rămane disponibilă ca stare mentală. Copilul îți va simți disponibilitatea emoțională. Părinții care au relații apropiate cu tinerii lor spun des că, de când s-au maturizat copiii, au învățat să renunțe la ce au de făcut atunci când tinerii dau semne că vor să discute. Dar copiii care simt că sunt alte lucruri mai importante pentru părinții lor se îndreaptă în alte direcții pentru a primi sprijin emoțional. Și asta este pierderea noastră, în egală măsură cu a lor.
Autor: Dr. Laura Markham
Sursa: AhaParenting.com
