Asemenea adulților, toți copii pot să devină nervoși. Când ne simțim amenințați reacționăm prin luptă, fugă sau blocaj (”îngheț”). Furia este răspunsul de „luptă” a corpului.

Oamenii nu devin însă nervoși doar ca reacție la stimuli din exterior. Stările interne pot de asemenea să ne determine starea de nervozitate. Astfel, atunci când frica noastră, rănile sufletești, dezamăgirea, durerea sau supărarea sunt prea dificil de gestionat, avem tendința să atacăm pentru a ne îndepărta de suferință. Ne mobilizăm împotriva amenințării percepute (chiar dacă vorbim de propriile supărări) prin atac.

Acest aspect este valabil și pentru copiii noștri. În plus, deoarece copiii nu au un lob frontal atât de bine dezvoltat precum adulții (care i-ar ajuta să își controleze mai bine comportamentul), sunt cu atât mai predispuși să izbucnească atunci când sunt furioși.

Uneori atacul are sens, însă acest lucru se întâmplă doar în prezența unei amenințări reale. Aceasta este însă rară. De cele mai multe ori, atunci când copiii se enervează, doresc să își atace fratele mai mic pentru că le-a distrus jucăria preferată, părinții care îi disciplinează „pe nedrept”, profesorul care îi face de râs sau agresorul de la locul de joacă care îi sperie.

În situația în care copiii trăiesc într-o casă în care furia este gestionată într-un mod sănătos, ei învață să îi facă față într-un mod constructiv. Aceasta înseamnă:

• Controlarea impulsurilor negative

Atunci când sunt la grădiniță, copiii ar trebui să poată să tolereze nivelul ridicat de adrenalină și alte „substanțe legate de luptă” fără să acționeze sub influența lor lovindu-și un partener de joacă. Dacă noi acceptăm furia copilului nostru și rămânem calmi, răspunsul biologic devine unul adecvat, iar aceștia își însușesc calitățile emoționale – să se calmeze fără a se răni, fără a-i răni pe ceilalți sau a strica lucruri

• Conștientizarea sentimentelor mai amenințătoare sub starea de furie

Din momentul în care copilul își permite și i se permite să trăiască sentimentul tristețe pentru jucăria stricată, durerea lui că mama a fost nedreaptă, rușinea că nu a știut răspunsul la clasă sau teama că a fost amenințat de colegul lui, poate să treacă mai departe. Aceste sentimente încep să se vindece. Și, aproape prin magie, din moment ce nu mai are nevoie de furie pentru a se apăra de aceste sentimente, furia lui se evaporează.

Prin contrast, dacă nu ne ajutăm copiii să se simtă în siguranță astfel încât să accepte aceste emoții, ei vor continua să își piardă controlul, deoarece nu au altă cale de a face față la ceea ce îi supără.

• Rezolvarea problemelor într-un mod constructiv

Scopul nostru este acela de a ajuta copilul să își folosească furia ca un impuls de a schimba lucrurile în așa fel încât situația să nu se repete. Aceasta ar putea însemna să își mute jucăriile de la locurile accesibile pentru frate sau să ceară ajutorul părintelui pentru a face față agresorului. Ar mai putea include conștientizarea propriei contribuții la problemă, astfel încât să facă o treabă mai bună urmărind indicațiile părinților sau să vină la clasă mai bine pregătit.

Cu ajutorul tău, copilul va învăța să se calmeze chiar dacă este nervos, astfel încât să își poată exprima nevoile și dorințele fără să atace cealaltă persoană fizic sau verbal. El va învăța să privească și din perspectiva celeilalte persoane și să caute soluții la problemă, mai mult decât să-și asume că are dreptate și cealată persoană greșește.

Evident, este nevoie de ani de ghidare din partea părinților pentru a putea învăța copiii aceste calități. Dacă părinții sunt capabili să își ajute copiii să se simtă în siguranță atunci când își exprimă furia sau își explorează sentimentele, copiii devin capabili să treacă de la furie la moduri constructive de rezolvare a problemelor în timpul școlarității.

Cum pot părinții să își ajute copiii să își gestioneze furia?

1. Începe cu tine.

Dacă ai obiceiul de a țipa la copiii tăi, gândește-te că tu ești modelul comportamental pe care ei îl vor copia. Poate fi dificil să te oprești din țipat, dar dacă te lași pradă tentației, nu te poți aștepta ca ei să învețe să se controleze. Copilul tău învață privindu-te cum faci față neînțelegerilor și conflictelor.

Prezența ta calmă, chiar și atunci când el este nervos, îl face pe copil să se simtă în siguranță, ceea ce îl ajută să își dezvolte calea neuronală care oprește răspunsurile de „luptă sau fugi” și permite cortexului frontal (numit și „creierul rațional”) să preia controlul. Copiii învață din auto-reglarea ta că furia și alte sentimente supărătoare nu sunt atât de înspăimântătoare cum par – până la urmă, mami și tati nu se sperie de ele.

2. Redu intensitatea.

Ești probabil bun la a rămâne calm atunci când lucrurile merg bine. Ceea ce necesită un efort eroic este să rămâi calm atunci când lucrurile devin problematice. Să țipi la un copil atunci când ești nervos însă,  accentuează ceea ce el simte deja și anume că se află în pericol. S-ar putea să nu înțelegi de ce s-ar simți în pericol atunci când și-a agresat fratele mai mic, dar un copil care lovește, este un copil care se simte amenințat și intră într-o stare defensivă. Astfel, furia ta va face furtuna mai puternică. Treaba ta este să readuci calmul, deoarece copiii pot învăța și înțelege cum să „facă mai bine” doar atunci când sunt mai calmi.

3. Ține minte faptul că toate sentimentele sunt permise.

Sentimentele sunt permise, doar acțiunile trebuie să fie limitate. De ce contează acest principiu? Deoarece atunci când copiii fac haz de emoții, acestea nu mai sunt sub controlul conștient. Apoi ei se dezlănțuie necontrolat și pot răni pe cineva. Dacă emoțiile sunt permise, copilul le poate accepta, în loc de a încerca să le reprime. Asta le oferă copiilor controlul cognitiv asupra sentimentelor, astfel încât să le pună în cuvinte mai degrabă decât să lovească.

4. Setează limite ale agresivității.

Să permiți sentimentelor să se manifeste nu însemnă să permiți acțiuni distructive. Copiii nu trebuie să fie niciodată lăsați să lovească, nici măcar părinții. Când o fac, au mereu nevoie de setarea unor limite care să îi ajute să își oprească furia. Poți spune „Poți să fii cât de furios vrei, dar nu te voi lăsa să mă lovești. Voi avea grijă să fim toți în siguranță. Poți să îmi spui cât de supărat ești fără să mă ca eu să mă înfurii.”

Unii copiii chiar simt nevoia să se reacționeze împotriva a ceva atunci când sunt nervoși. Nu este o problemă dacă îi lași să reacționeze împotriva mâinilor tale, dacă asta vor, dar dă-ți ochelarii jos și evită rănirea.

La fel, nu lăsa copiii să distrugă lucruri la nervi. Acest lucru se adaugă la sentimentele de vină și ideea că sunt o persoană rea. Treaba ta este să fii un martor sigur atunci când le asculți supărările.

5. Nu-ți trimite copilul să se calmeze singur.

Scopul tău, atunci când copilul este supărat sau furios, este să îi redai sentimentul de siguranță, ceea ce necesită prezența ta calmă. Ține minte faptul că nevoia cea mai mare de iubire a copilului tău apare atunci când ți se pare că ”o merită mai puțin”! În locul unui „time out”, ce îi transmite copilului mesajul că este singur cu aceste sentimente puternice și înfricoșătoare, încearcă „timpul împreună”, în cadrul căruia să stai cu el și să îl ajuți să își depășească sentimentele. Vei fi uimit văzânt cum începe să arate mai mult auto-control atunci când adopți această această practică, deoarece se simte mai puțin neajutorat și singur.

6. Refă conexiunea.

Copilul tău are nevoie să știe că tu înțelegi și că ești acolo să ajuți. Dacă știi ce se întâmplă, spune-i: „Ești atât de furios că ți s-a stricat jucăria”. Dacă nu știi, spune ce vezi: „Plângi atât de tare… văd cât de supărat ești”. Oferă permisiune explicită: „E ok, toată lumea are nevoie să plângă (sau devine furioasă, sau este tristă) uneori. Voi sta alături de tine până îți vor trece furia și supărările”. Dacă îl poți atinge, fă-o pentru a menține legătura: „Voi ține mâna pe umărul tău. Ești în siguranță. Sunt aici.”

Dacă țipă la tine ca să te îndepărtezi, spune: „Vrei ca eu să plec. Mă voi îndepărta puțin. Voi fi chiar aici când vei avea nevoie de o îmbrățișare. Nu te voi lăsa singur cu aceste sentimente puternice.”

7. Oferă-i copilului tău modalități pentru a-și gestiona impulsurile agresive de moment.

Copilul tău are nevoia de a ști că tu înțelegi cât este de supărat și de ce. S-ar putea să aibă nevoie de suportul tău pentru a-și exprima furia fizic, cu tine privindu-l, astfel încât să fii „martor” la dimensiunea furiei sale. Evident, nu îl vei lăsa să își bată fratele, indiferent cât de urât s-a comportat cu el. Dar îl poți ajuta să își redirecționeze furia. Ține minte că ceea ce este vindecător nu este exprimarea furiei, ce îl poate face mai furios. Este descărcarea tensiunii corporale, prin care copilul arată cât este de supărat, astfel încât să se simtă înțeles.

Atunci când este calm, fă o listă cu modurile constructive prin care face față emoțiilor, și pune-le pe frigider. Lasa-l să le scrie, sau adaugă imagini, astfel încât să se simtă autorul listei. Oferă-i un exemplu folosindu-le și tu atunci când ești furios: „Devin nervos, așa că mă voi uita pe Lista supărării. Uite, cred că voi pune niște muzică și voi dansa până îmi trece!”. Mai jos, câteva idei pentru început:

• Unii copii lovesc pernele de pe canapea, ceea ce pare artificial pentru ei, dar le place mult să aibă ceva în care să lovească.
• Copiii mici găsesc util să bată din picioare când sunt supărați. Nu te îngrijora, e mai bine decât să își lovească sora, iar în timp vor învăța să folosească cuvintele potrivite.
• Cu un copil mai mare, poți utiliza sugestia de a desena sau de a scrie despre ceea ce îl enervează, pentru a rupe apoi în bucăți mici.
• Învață-l să foloseacă „butonul de Pauză” respirând de patru ori pe nas și expirând de patru ori pe gură.
• Fă rost de două mingi moi: oferă-i una și arată-i cum poți elimina furia prin strângerea mingii.
• Pune muzică și dansați „dansul furiei”.

8. Ajută-ți copilul să fie conștient de „semnalele de alarmă”.

Atunci când copiii sunt plini de adrenalină sau de alți neurotransmițători de „luptă sau fugă”, ei cred că este o urgență și că luptă pentru viața lor. În acel moment, gestionarea impulsurilor de furie este aproape imposibilă, și tot ce le putem oferi este un mediu sigur până se va îndepărta furtuna. Dar ne putem ajuta copiii să își dea seama când devin nervoși și să îi învățăm cum să se calmeze, astfel încât să aibă mai puține crize de tantrum. Când este mic, trebuie să cunoști indicatorii și să previi apariția furiei – implică-l în activități relaxante sau ia-l cu tine la cumpărături. Când crește, îi poți spune „Dragule, devii nervos. Putem rezolva asta. Hai să ne calmăm și să ne dăm seama împreună ce putem face.”

9. Ocupă-te de prevenție pentru a-ți ajuta copilul să treacă peste emoțiile care îl cuprind zilnic.

Sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți ajuta copilul să se simtă în siguranță și conectat, și asta îl ajută să treacă peste provocările emoționale pe care le întâlnesc copiii zilnic. Acesta idei sunt:

• Răspunde cu empatie la tot ceea ce exprimă copilul, chiar și atunci când setezi limite (Nu poți fi empatic 24/7, dar încearcă să crești această tendință).
• Petrece cel puțin 15 minute cu copilul în fiecare zi, doar pentru conexiune și bucuria de a fi împreună.
• Folosește obiceiuri de rutină pentru a-l face să știe la ce să se aștepte.
• Acceptă toate emoțiile pe care copilul le exprimă, și asigură-i siguranța de a plânge atunci când simte nevoia.
• Asigură-te că fiecare copil se bucură de cel puțin 10 minute de râs, preferabil fiind conectat fizic cu el.

10. Ajută-ți copilul să își dezvolte inteligența emoțională.

Copiii care se simt confortabil cu emoțiile lor își pot gestiona furia într-un mod mai constructiv. Unii copii, din păcate, nu se simt în siguranță atunci când exprimă emoții inconfortabile. Uneori au părinți care diminuează sau chiar ridiculizează temerile și dezamăgirile lor. Uneori sunt trimiși în camerele lor pentru a se calma și nu primesc niciodată ajutor pentru a face față supărărilor. Uneori durerea și supărarea sunt pur și simplu copleșitoare. Se chinuie din răsputeri să își reprime furia, gelozia și anxietatea, dar sentimentele reprimate găsesc alte căi de a se manifesta incontrolabil, ca atunci când preșcolarul adorabil își lovește din senin fratele mai mic. Acești copii trăiesc cu teama față de sentimentele lor. Pentru a bara rezervorul de frică, suferință sau durere, acești copii devin nervoși și rămân nervoși. Când se întâmplă asta, un copil poate avea nevoie de ajutorul unui specialist.

Cum îți dai seama când copilul tău are nevoie de ajutor pentru a face față furiei? Urmărește aceste 10 semne:

1. Nu își poate controla impulsurile agresive și lovește oameni (alții decât rude), după vârsta de cinci ani.
2. Are explozii de furie fecvente, indicând că are un nivel acumulat foarte ridicat de furie și supărare, ce este gata să dea afară.
3. Este mereu în opoziție (după vârsta de doi ani).
4. Nu își recunoaște rolul în a crea probleme, în schimb victimizându-se constant.
5. Își pierde des din prieteni, se ceartă cu adulții sau are conflicte interpersonale puternice.
6. Pare preocupat de răzbunare.
7. Amenință cu auto-rănirea fizică sau chiar recurge la astfel de gesturi.
8. Distruge frecvent lucruri.
9. Își exprimă deseori ura.
10. Rănește copiii mai mici sau animale.

 

Atunci când un copil are probleme de „gestionare a furiei” înseamnă că este speriat de acele sentimente copleșitoare cuprinse de furie (frică, durere, suferintă). Pentru a se apăra de aceste sentimente vulnerabile, despre care crede că îl vor distruge, se îmbărbătează și folosește furia pentru a se apăra. El pare atunci să respingă consolarea, să vă respingă, având în realitate nevoie de ajutor.

Începe prin a utiliza ideile din acest articol pentru a-ți sprijini copilul. Începe să discuți despre emoții. Dacă simți că lucrurile nu se schimbă în câteva luni, nu ezista să ceri ajutorul unui specialist. Un terapeut experimentat poate ajuta copilul să treacă peste aceste sentimente puternice și să își dezvolte capacitățile necesare pentru a le controla. Dar în general, recomandăm ca părinții să meargă la consilier alături de copii. Nu vrei să îi lași copilului impresia că are probleme și că trebuie să „fie vindecat”. Vrei ca toată familia să învețe să comunice mai bine, astfel încât să simtă că este iubită și îi sunt înțelese nevoile. Un bun terapeut te poate ajuta să ajungi la asta.

Autor: Dr. Laura Markham
Sursa: AhaParenting.com