Monica Bolocan, psiholog clinician și educațional, practician acreditat triple P, clarifică o serie de aspecte legate de autism la copii: care sunt semnele autismului la copii și când se pot observa, inclusiv în cazul formelor mai greu depistabile, când se pune diagnosticul de autism și care sunt specialiștii cărora trebuie să se adreseze părinții pentru diagnosticul și terapia autismului la copii.

Cât de devreme se pot observa semnele autismului la copii?

Autismul este o tulburare severă și pervazivă care afectează toate ariile de dezvoltare ale copilului, nu se vindecă niciodată dar poate fi ameliorată semnificativ prin terapii comportamentale specifice doar dacă acestea sunt aplicate corect și intensiv cât mai devreme în primii 6 ani de viață. De aceea, identificarea cât mai timpurie a acestei tulburări este critică! Nu de puține ori însă, cazurile “miraculoase” de vindecare sunt, de fapt, cazuri diagnosticate greșit, existând și alte tulburări cu un tablou clinic similar care pot induce în eroare specialiștii. Fiind determinat genetic, autismul este prezent încă de la naștere și nu “apare” pe parcursul evoluției ulterioare a copilului.

Când se poate pune un diagnostic de autism?

Până pe la vârsta de doi ani este destul de dificil de pus un diagnostic sigur de autism mai ales în cazul formelor atipice care prezintă doar o parte din simptomele specifice, chiar într-o formă uneori subtilă. Aceasta pentru că foarte multe din manifestările tipice acestei tulburări țin de comportamente și abilități care încep să se dezvolte abia după doi ani, ca de exemplu: limbajul, conștiința de sine (formarea “eu”- lui) și simțul pericolului, jocul simbolic (a se juca “de-a …”, a pretinde că este ceva/cineva), interesul pentru interacțiunea cu alți copii, capacitatea de empatizare. În plus, comportamentul hiperactiv și dificultatea de concentrare a atenției – care fac parte din tabloul clinic al autismului – sunt frecvent întâlnite și normale pentru copiii foarte mici, până în doi ani. Tocmai de aceea, testele psihologice de evaluare a autismului sunt aplicabile începând cu vârsta de 2 ani. Cu toate acestea, un ochi “avizat” poate observa simptomele specifice autismului chiar și mai devreme, de la un an – un an și jumatate.

Ce specialiști sunt implicați în diagnosticul și terapia autismului?

În practică, evaluarea dezvoltării psihologice a copilului pentru determinarea întârzierilor este făcută de un psiholog clinician specializat în tulburări pervazive și care deține dreptul de utilizare pentru testele psihologice specifice pentru autism, iar diagnosticul și tratamentul sunt atributul medicului psihiatru. Terapia comportamentală revine terapeuților ocupaționali specializați într-una din metodele specifice de intervenție pentru autism (atenție! nu este vorba de logopedie, care se face pentru corectarea limbajului; terapia logopedică nu este adecvată și suficientă pentru autism!). Părinții au obligația – cel puțin morală – să se informeze corect și să apeleze la terapia cea mai potrivită situației specifice a copilului lor, altfel riscând să piardă timp prețios cu intervenții inutile.

Care sunt semnele autismului?

Iată care sunt cele mai importante comportamente care, dacă sunt observate la copilul de peste 2 ani, ar trebui să trezească îngrijorarea părinților (această listă este pur orientitativă și nu reprezintă criteriile de diagnostic, care trebuie pus de un specialist):

• Nu vorbește sau are o gamă restransă de cuvinte pe care le repetă când le aude la ceilalți, uneori cu o oarecare întârziere (“limbaj ecolalic” – ca un ecou). Folosirea cuvintelor nu are, astfel, un rol funcțional (ex: de a cere ceva, de a atrage atenția etc.)
• În general, dezvoltarea limbajului este mult întârziată față de standardul de vârstă
• Nu răspunde prin zâmbet la zâmbetul altei persoane (absența “zâmbetului social”)
• Nu folosește în mod simbolic sau funcțional jucăriile sau alte obiecte (exemplu: hrănitul păpușii cu lingurița, imitarea vorbitului la telefon sau folosirea jucăriilor în scopul pentru care au fost create)
• Stabilește contactul vizual cu o altă persoană doar ocazional și necorelat cu procesul de comunicare. În general, copilul pare “absent”, preocupat tot timpul de altceva decât de ce se întâmplă în jurul lui sau de alte persoane
• Evită să fie ținut de mânuță (își “trage” mânuța) sau să fie îmbrățisat
• Nu răspunde prin întoarcerea capului sau a privirii atunci când este strigat pe nume (sau face acest lucru doar ocazional)
• Nu este interesat să se joace sau să interacționeze cu alți copii. Cel mult, copilul se joacă lângă alți copii, fără vreo legatură cu aceștia
• Cel mai adesea, nu răspunde la cerințele specifice ale celorlalți. Pare a nu înțelege ce i se cere, atât verbal cât mai ales non-verbal (prin gesturi)
• Pare a nu înțelege și a nu reacționa adecvat la stările emoționale ale celorlalți, pozitive sau negative (lipsa capacității de empatizare)
• Nu este interesat de animale vii și nu reactionează la prezența acestora
• Are un profil senzorial atipic: preferă alimentele de anumite texturi (de obicei cele foarte moi sau pasate), este foarte sensibil la zgomote, lumini, materiale textile de un anumit gen etc
• Are o gamă restransă de interese (de exemplu, se joacă cu aceleași jucării în același mod, în mod repetat). În general, jocul este simplu, stereotip (învârte mereu roțile mașinuțelor, închide și deschide ușile sau sertarele sau acționează în mod repetat întrerupătorul luminii etc.), preferă jucării nepersonificate, care produc sunete sau lumini, sau are o preferință deosebită pentru aparate și sisteme electrice și electronice (mașini de spălat, aparate de aer condiționat, lifturi etc.)
• De asemenea, reacționează negativ la schimbarea rutinelor, preferând să facă același lucru în același mod, în fiecare zi
• Aliniază jucăriile și obiectele sau insistă să le așeze într-o anumită ordine
• Poate studia obiectele din unghiuri neobișnuite, spre exemplu stă culcat pe jos și se uită intens la o jucarie sau studiază textura covorului
• Pare a nu avea simțul pericolului și a nu învața din accidente
• Își folosește în mod ciudat mânuțele (de exemplu, le flutură sau le trece repetat prin fața ochilor, mai ales în stările de bucurie intensă sau nervozitate) sau are gesturi și posturi corporale atipice, merge pe vârfuri sau se învârte mult timp în jurul propriei axe corporale
• În stările de nervozitate reacționează intens și prelungit (crize de afect), se mușcă de mânuțe, mușcă alte persoane sau diverse obiecte, se lovește cu mânuțele peste față sau se trântește pe jos

Există forme ușoare de autism care nu pot fi depistate devreme?

Există forme de autism “înalt funcțional” care sunt depistate abia când copilul ajunge la școală și devin evidente dificultățile sale de comunicare și socializare. În practica personală, întâlnesc copii de 6 – 7 ani care prezintă doar câteva simptome subtile de autism (“note pervazive”), suficiente însă pentru a le afecta abilitățile de comunicare și socializare. De asemenea, întâlnesc frecvent copii (în special baieței) care manifestă un tip special de ADHD “autistic like”, adică întrunesc condițiile de diagnostic pentru tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) dar prezintă și câteva comportamente specifice autismului. De altfel, ADHD-ul și autismul au o componentă genetică importantă comună. Din fericire, astfel de cazuri reacționează foarte repede și bine la terapie dacă sunt depistate până la 4 – 5 ani. Mulți din acești copii au avut totuși în istoricul dezvoltării lor din primii ani o întârziere în dezvoltarea limbajului, un profil senzorial atipic și dificultăți de adaptare la situații noi sau schimbări de rutină și ar fi putut fi diagnosticați mai devreme dacă părinții ar fi sesizat la timp că ceva nu este în regulă în comportamentul copilului lor.

Multe cazuri de autism înalt funcțional ajung să nu fie diagnosticate corect niciodată, iar mai târziu, în adolescență sau la vârsta adultă, aceste persoane ajung să fie catalogate ca având o tulburare de personalitate. Deși la testele de inteligență non-verbale (care presupun operarea cu imagini și simboluri grafice) foarte mulți copii cu autism înalt funcțional obțin scoruri înalte și foarte înalte, ei eșuează la testele de inteligență verbală. Mintea lor poate fi genială în a găsi logica și ordinea într-o structură de simboluri dar poate fi complet neajutorată în a înțelege și opera cu conceptele verbale, în special cu cele abstracte, neînțelegând glumele și ironiile celorlalți sau exprimarea metaforică (dealtfel, simțul umorului le lipsește în totalitate). De asemenea, acești copii nu își formează corect conceptul de timp (o noțiune prea abstractă pentru ei), fac greșeli frecvente în utilizarea corectă a timpilor verbali atunci când povestesc evenimente plasate în momente diferite de timp și nu au perspectiva viitorului pe termen lung, trăind ancorați în prezent. La școală devin frecvent ținta bullying-ului sau sunt cel puțin ignorați și marginalizați de ceilalți copii.

Deoarece o parte din comportamentele descrise mai sus sunt tipice și altor tulburări (ex: ADHD, sindrom Asperger, tulburare de atașament etc.) numai o evaluare de specialitate poate depista corect cazurile de autism.

Interviu publicat în cadrul rubricii săptamânale Pastila de psihologie, pe site-ul www.kidspots.ro

Autor: psiholog Monica Bolocan
Sursa: www.kidspots.ro