Deși testele psihologice specifice diagnosticării autismului la copii sunt aplicabile abia după vârsta de 2 ani, autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare ale cărei semne, câteodată subtile, pot fi observate de la vârste mai mici. În timp ce mulți părinti simt ca “ceva nu este în regulă” cu copilul lor și solicită devreme o opinie de specialitate, alții ignoră aceste semne – fie din necunoaștere, fie din speranța că timpul va duce la ameliorarea acestora. Din păcate, în toate situațiile de întârziere în dezvoltare și – în mod special – în cazul autismului, timpul lucrează în defavoarea copilului, intervenția timpurie și sistematică fiind cheia succesului în procesul de recuperare.

Ce anume trebuie să facă un părinte care suspicionează o dezvoltare atipica a copilului său?

1. Să se informeze care sunt standardele de dezvoltare timpurie, mai exact ce anume trebuie să facă și să cunoască un copil corespunzător fiecărei etape importante de vârstă. De obicei, standardele de dezvoltare oferă check-list-uri de comportamente din 3 în 3 luni. Deși internetul abundă de astfel de informații, nu toate sunt credibile, așa că o evaluare a dezvoltării psihomotorii de către un specialist în dezvoltarea copilului este mult mai indicată decât o simpla apreciere după informații nevalidate științific. În plus, părinții sunt de obicei subiectivi atunci când își evaluează copilul și nu cunosc care sunt reperele critice pe care trebuie să le observe. În urma unei astfel de evaluări, se obține QD-ul (Coeficientul de Dezvoltare) care arată în ce măsură copilul a atins sau nu standardul vârstei sale, și pe care dintre arii există întârzieri sau comportamente atipice.

Există patru arii majore în care copiii cu autism manifestă o dezvoltare atipică:

• comunicarea verbală și non-verbală
• relaționarea cu ceilalți și cu lumea înconjurătoare
• flexibilitatea în gândire și comportament
• perceperea, procesarea și integrarea la nivel superior (al creierului) a informațiilor venite prin cele 8 simțuri: vizual, auditiv, tactil, olfactiv, gustativ, vestibular, proprioceptiv si interoceptiv.

2. Să își observe cu atenție copilul și să apeleze imediat la o evaluare de specialitate (psihologică clinică) dacă NU observă urmatoarele comportamente:

• Până la vârsta de 5 luni, un copil ar trebui sa zâmbească persoanei care îi zâmbește și să emită o gamă largă de sunete, într-un amestec de vocale și consoane. Încercați să surprindeți astfel de momente de “vorbărie” ale bebelușului și să îl imitați, producând sunete similare și captându-i privirea. În mod normal, bebelușii sunt încântați de această formă de “dialogare” și intră în joc, răspunzând cu placere adultului care îl imită și urmărindu-i cu atenție expresiile faciale, acordându-se emoțional la acesta.
• Până la vârsta de 9 luni, copilul trebuie să stabilească firesc contactul vizual cu ceilalți, și mai ales să aibă ceea ce se numește “atenția conjugată” (ex: adultul îi arată ceva cu degetul copilului și copilul se uită în direcția indicată, sau adultul se uită brusc într-o direcție și copilul se uită și el pentru a-și da seama ce anume i-a atras atenția adultului). De asemenea, atunci când explorează, se joacă sau execută o cerință a adultului, copilul trebuie să verifice din când în când că “face ce trebuie” uitându-se la adult pentru a primi validare de la acesta (”schimb de priviri”).
• Copiii între 9 și 12 luni ar trebui să imite actiunile și gesturile adulților. Jocuri simple gen “cucu-bau”, sau gesturile de “la revedere” sau “bravo” (aplauze) ar trebui sa facă parte din palmaresul de realizari al oricărui copil aflat în această etapă de vârstă. Tot la această vârstă copilul ar trebui să raspundă întorcând privirea atunci când este strigat pe nume, precum și să indice prin gesturi sau priviri corect orientate raspunsul la întrebări de tipul “unde este mama? unde este tata? etc”. Dacă un copil nu face încă aceste comportamente, este imperativ necesar să faceți și o verificare a auzului.
• La 12 luni, un copil ar trebui să indice cu degetul obiectele pentru care are un interes, sau să solicite prin gesturi și sunete adultului să primeasca ceva. De asemenea, atunci când nu se descurcă într-o activitate de joacă sau în a-și procura ce are nevoie (ex: să ia sticluța cu apa de pe masă), copilul ar trebui să ceară ajutorul adultului prin priviri, gesturi și sunete specifice atragerii atenției acestuia, și nu doar să se folosească de mâna adultului ca de un instrument.

3. În plus, este absolut necesară o evaluare de specialitate dacă sunt observate și urmatoarele comportamente tipice tulburărilor de spectru autist:

• Mișcări repetitive (legănat, învârtit în jurul propriei axe, fluturatul mânuțelor) sau atipice (poziții ciudate, mers pe vârfuri, etc)
• Sensibilități exagerate la atingere, sunete, lumini, mâncare de o anumită textură, hainuțe dintr-un anume material etc
• Fascinație pentru anumite obiecte sau materiale, pe care le studiază intens, sau utilizarea repetitivă și fară scop a unor obiecte pentru a studia mișcarea sau a produce zgomote
• Rezistența extremă la schimbarea rutinelor, prin crize prelungite de afect (ex: întreruperea unui joc sau a unei activități, cerințe noi etc.)
• Un aparent regres în achiziția limbajului dupa 1 an – 1 an ½ . Exemplu: copilul a spus “mama, tata, apa etc” și brusc nu mai vrea să spună niciun cuvânt
• Repetarea “ca un ecou” a cuvintelor celorlalți, fără legatură cu activitatea desfășurată

Interviu publicat în cadrul rubricii săptămânale Pastila de psihologie, pe site-ul www.kidspots.ro

Autor: psiholog Monica Bolocan
Sursa: www.kidspots.ro